Executie instalatii termice
Montaj centrale termice
In momentul in care v-ati hotarat sa instalati un sistem individual de incalzire si apa calda trebuie sa obtineti:
• avizul/proiectul de gaze – eliberat de o firma autorizata ANRGN pentru proiectarea si executia instalatiei de gaze naturale
• proiectul de instalare/montare a centralei termice – eliberat de o firma autorizata ISCIR pentru montarea si punerea in functiune a centralei termice, implicit a intregului sistem de incalzire – radiatoare, tevi, fitinguri, etc.
Avizul pentru energia electrica este deasemenea necesar in momentul punerii in functiune a centralei termice. In proiectul de instalare a sistemului de incalzire se recomanda si puterea termica a centralei termice. In acest moment, puteti incepe studiul de piata privind achizitionarea centralei termice, implicit a componentelor adiacente sistemului de incalzire – radiatoare, tevi, fitinguri, etc.
Criterii de alegere a unei centrale termice
Dupa intocmirea avizului de instalare, aveti posibilitatea sa cunoasteti puterea termica a centralei. Consultanta de specialitate referitoare la centrala o ofera firma care comercializeaza centrale termice. In functie de proiect si cerintele clientului, firma respectiva va poate oferi 2 sau 3 variante de centrala termica. Unele dintre cele mai importante criterii in procesul cumpararii a unei centrale termice sunt:
• Randamentul
• Consumul de combustibil
• Sistemul de informare si diagnoza – cu sau fara afisaj digital
• Confortul de apa calda menajera – debit de apa calda menajera, temperatura constanta a apei calde menajere, etc
• Modalitatea de utilizare
• Modalitatea de instalare
• Dimensiuni
• Design
• Siguranta in exploatare prin diverse functii: protectie la inghet, evacuarea gazelor arse, lipsa de combustibil, antiblocare pompa de circulatie, protectie electrica, etc.
• Service garantie si post garantie
• Automatizarea: termostat de camera, regulator electronic, etc.
Datorita vechimii instalatiilor si agentului termic folosit anterior, la instalarea unei centrale termice in apartament, se recomanda inlocuirea vechilor calorifere cu unele noi. In acest fel, chiar daca investitia initiala creste, sunteti siguri ca nu exista pericolul de a introduce in noua centrala depunerile din vechile calorifere. Puteti alege noile calorifere dintr-o gama variata, din otel, aluminiu sau fonta, la dimensiuni ( si implicit puteri) care se potrivesc cel mai bine necesitatilor dumneavoastra. Pentru ca dimensiunea caloriferelor influenteaza confortul intr-o locuinta, va recomandam sa apelati la consultanta Centrului nostru de asistenta tehnica si service , pentru alegerea acestora in functie de suprafata si asezarea fiecarei camere. Va recomandam si echiparea fiecarui calorifer cu robineti termostatati si aerisitoare automate, aceasta marind gradul de confort prin asigurarea temperaturii dorite si reducerea costurilor de exploatare.
La alegerea caloriferelor tineti cont de urmatoarele aspecte:
– caloriferele din otel au cel mai bun raport putere termica/ pret dintre toate categoriile, au inertie termica scazuta si distributie caldura in camere intr-un timp foarte scurt;
– caloriferele din aluminiu au cel mai bun randament temic in instalatiile cu centrale termice murale si au o durata de functionare la aceeasi parametri, mult marita.
Va recomandam sa montati sisteme de filtrare in instalatie, care sa protejeze de eventualele reziduuri si impuritati atat in instalatie, cat si centrala termica. Costul acestora este relativ mic. E indicata montarea unui filtru decantor mecanic, de tip „Y”, pe circuitul de retur al instalatiei de incalzire inainte de intrarea in centrala termica. Pe circuitul de alimentare cu apa rece a centralei, va recomandam instalarea unui filtru de tip „Y” , urmat de un filtru de dedurizare a apei pe baza de polifosfati. In acest fel va protejati centrala termica si, implicit instalatiile sanitare (bateriile de robineti) de efectul depunerilor de calcar si va asigurati calitatea dorita a apei potabile.
Pentru a putea izola, in caz de avarie, anumite trasee si pentru a permite o interventie rapida asupra centralei termice in timpul reviziilor va recomandam montarea de robineti de siguranta pe toate circuitele.
La prima punere in functiune a centralei va recomandam umplerea si golirea circuitului de incalzire de cateva ori, pentru eliminarea eventualelor impuritati, uleiuri sau depuneri datorate procesului de fabricatie al tevilor sau al caloriferelor.
Multe persoane opteaza sa-si instaleze centrale termice datorita faptului ca aceste sisteme le asigura independenta fata de sistemul de termoficare edilitar. Cu ajutorul unei centrale termice poti beneficia de apa calda si caldura oricand si in orice cantitate doresti. Pe de alta parte, poti sa reduci cheltuielile avand in vedere ca nu esti nevoit sa platesti pierderile inregistrate pe coloana sau la subsoluri, in cazul in care locuiesti la bloc. Iata care sunt principalele tipuri de centrale termice si caracteristicile lor: